Rostopasca (negelarita) - legenda

Venita pe lume la inceput de primavara, rostopasca a starnit imediat uimire si invidie printre plante. Se multumea cu un strop de caldura, nu avea nevoie de soare mult, iar florile ei galbene, stranse buchetel, erau gingase si seducatoare. Probabil acesta a fost motivul pentru care Imparateasa Florilor a aruncat blestemul asupra rostopascai. "Fie ca orice fiinta de sex feminin sa te invidieze cum te invidiez eu, sa simta intepatura pizmei cand te vede si sa incerce sa te umbreasca! Fie ca orice mascul sa te doreasca si sa comploteze pentru a te avea, pe tine si pe bobocii tai de floare! Rostopasca a lacrimat galben auzind blestemul si a urzit in taina un antiblestem.

Ori de cate ori un mascul se oprea langa ea si incerca sa ii rupa florile pentru a le lua cu el, rostopasca ii zambea si cu glas mieros soptea:

-De vrei, ia toate florile mele, toti acesti boboci deschisi de maretul Soare. Sau, de vrei, primeste din partea mea ceva chiar mai frumos si mai valoros! 

Rostopasca scotea din traista cate un neg adunat de pe mainile oamenilor

Cea mai frumoasa balarie

Toti o certau, toti ii spuneau ca e urata si ca nu are ce cauta printre intelepti si dive de capitala. Ea se ghemuia printre firele de iarba si isi plangea de mila, timida si jenata peste masura. Hainele i se acopereau cu bobite de roua, lacrimi triste ale unei balarii nedorite si neapreciate de nimeni. Oamenii o calcau in picioare, plantele ii furau razele de soare, ploaia o ocolea. Ce viata trista au balariile urate, isi spunea ea uneori, cand necazul o invaluia si ii stergea zambetul din frunze. Intr-o zi de aprilie a inflorit. Flori albe de balarie fara nume, flori dispretuite de toti. O durea inima sa isi vada copilasii marginalizati si ridiculizati de toate celelalte flori din gradina. "Vai, ce copii urati are balaria asta!", "Vai, ce piperniciti sunt copiii ei!"... Le-ar fi intors spatele si ar fi fugit, daca nu ar fi avut radacini. 

Intr-o dupa-amiaza, in timp ce isi stergea lacrimile amare, o femeie s-a oprit in dreptul ei. Vai, ce floare frumoasa am gasit! a strigat ea fericita. Balaria s-a uitat in stanga,

Legenda unui gutui japonez (chaenomeles japonica)

Un gutui japonez (chaenomeles japonica), arbust cu crengute pline de spini, frunze lucioase si flori de un rosu placut, s-a decis intr-o zi sa trimita o scrisoare oamenilor. Nu stia cum vor reactiona si nici nu ii pasa. Invatase ca omul este un animal imprevizibil, dependent de frumos si, in acelasi timp, incredibil de crud cu tot ceea ce este frumos. Nu avea adresa nimanui, nu stia sa vorbeasca decat in japoneza, desi fusese aclimatizat si cultivat atat in Europa, cat si in America, nu cunostea personal nici un om. Singura solutie a fost sa agate scrisoarea in varful unei crengi si sa astepte ca vreun trecator sa o zareasca. Nici femeia care a gasit scrisoarea nu intelegea limba japoneza, insa avea puterea de a intui gandurile oricarui gutui japonez. Invatase sa le citeasca in frunze trairile inca din primii ani de viata, cand incerca sa rupa florile roz-rosiatice. Iata ce scria in acea epistola arbustul chaenomeles japonica:

Floarea Pastelui si o pisica

Aceasta intamplare inca nu a devenit legenda.

Ma plimbam prin piata din cartierul meu. Cumparasem bobite pentru pisici. Intr-un colt am zarit o batrana si o copila. La picioarele lor era o galeata cu flori. Am recunoscut narcisele. Celelalte flori, de un galben viu, am aflat ca se numesc Floarea Pastelui. Nu au stiut sa imi spuna daca se numesc asa pentru ca infloresc in perioada Pastilor sau pentru ca ar fi legate de vreo traditie pascala. Nici nu ar fi avut timp. De cum mi-au dat buchetelul si am platit, langa noi a aparut o femeie. E florareasa de o viata. Are firma si magazin in piata din cartierul meu. Sa le bata si mai multe nu... Batrana vindea flori, desi nu dadea un leu la stat, iar ea nu mai putea vinde tocmai pentru ca nu isi permitea sa dea florile atat de ieftin. Am plecat de acolo cu un gust amar. O inteleg si pe florareasa, mi-e mila si de batrana care isi desfacuse in fata mea baticul, sa imi arate ca face chimioterapie...

Ajunsa acasa, aproape ca am vrut sa arunc Floarea Pastelui si narcisele

Legenda arbustului de forsythia

Legenda spune ca traia candva pe pamant o femeie foarte frumoasa si, ca toate femeile frumoase, putin cam aroganta si insensibila. Numele ei era Sythia. Cu pletele blonde in vant, cu trupul mladios, cu zambetul pe buze, Sythia trecea prin viata fara griji si fara sa isi asume responsabilitati. Umbla din floare in floare, din pom in pom, din iubire in iubire. Culegea roade si, in schimb, lasa pe unde trecea roadele iubirilor sale de o noapte, de o luna, de un an. Avea Sythia copii imprastiati in toata lumea. Ii semanau leit. Inalti, mladiosi, cu plete blonde. Dar ei nu puteau zambi, caci gandul la mama care ii parasise le stergea lumina din ochisori. 

Vazand suferinta lor, zeii au decis sa o pedepseasca pe frumoasa Sythia si sa o sileasca sa aiba grija de copiii sai. Intr-o noapte, pe cand femeia dormea linistita, zeii au coborat pe pamant si au aruncat asupra ei un blestem. In acea clipa femeia s-a transformat intr-un arbust cu mii de floricele galbene

Legenda florii de crin ce s-a uscat in vaza

Ce folos ai avut de pe urma mea, omule, de m-ai frant si m-ai inghesuit intr-o vaza, lasandu-ma sa mor in fiecare zi cate putin? a soptit floarea de crin cu ultimele puteri, inainte de a se transforma in praf inmiresmat, bun de aruncat in cele patru zari. Omul priveste, asculta si pleaca rusinat capul. Intentia lui nu a fost sa chinuie si sa ucida una dintre cele mai frumoase flori ale pamantului. A vrut doar sa isi bucure nevasta, sa ii ofere un cadou, simbol al puritatii, al iubirii, al opulentei. A si reusit, dealtfel. Femeia l-a imbratisat cu drag, i-a depus o sarutare pe obraz, i-a pregatit friptura lui preferata. "Pentru asta am fost eu sacrificata?", isi plansese de mila floarea de crin in prima zi a drumului spre moarte. "Pentru un sarut si o fleica de carne prajita?"...

Iedera si legenda ei

A deschis ochii si a clipit, orbita de razele soarelui. Politicoasa, a salutat in stanga si in dreapta, fara sa faca plecaciuni prea adanci. De mica era mandra. Isi dorea sa creasca repede, sa le intreaca pe toate suratele plante, sa stea aproape de soare si sa ii zambeasca din toate frunzele sale. Zis si facut! Iedera noastra se agata de orice lucru iesit in cale, isi infigea radacinile in orice crapatura, isi salta frunzele tot mai sus si se desfacea in tot mai multe fire, de parca ar fi dorit sa cucereasca lumea. Gurile rele chiar asta spuneau, ca iedera vrea sa imparateasca intreg pamantul. Ea nu lua in seama barfele. Crestea, crestea, fir cu fir si nod cu nod, intr-o viteza ametitoare. 

Intreaga vara s-a dezvoltat iedera noastra, mai ceva ca Fat Frumos din legendele populare. Devenise ea insasi o legenda printre celelalte plante. Era frumoasa, de un verde aprins, curat, avea tulpinele flexibile, sa nu se rupa la orice pala de vant si nu se temea de arsita soarelui, ci ii zambea fericita.

Legenda florilor din parc

Legenda spune ca intr-un oras prafuit, supus zilnic agresiunilor venite din partea unei fabrici de detergenti, inconjurat de combinate si rafinarii petroliere, un primar a avut ideea de a planta in fata Casei sale Albe ronduri cu flori, transformand parcul din centrul urbei intr-o adevarata gradina. Acolo isi gaseau oamenii refugiul in zilele caniculare, acolo isi dadeau indragostitii intalniri, acolo le placea copiilor sa se joace, inviorati de stropii de apa aruncati pe alei din fantana arteziana. Acolo isi faceau poze tinerele imbracate cu haine scurte, mulate pe corp, acolo se adunau baietii pentru a-si povesti aventurile reale sau doar imaginate, acolo batranii isi odihneau oasele si isi puneau creierul la treaba jucand sah. 

Legenda florii de maces

Floarea de maces si-a desfacut cele cinci petale si a zambit curajoasa soarelui, naturii, oamenilor. Era darnica din fire si oferea din parfumul sau ametitor oricui o vizita. Purta o rochita de un roz pal ce flutura senzual la fiecare atingere a vantului. Alaturi de ea traiau multe alte flori de maces, surorile sale iubite, toate darnice, toate frumoase, toate parfumate. Mama lor, pentru a le proteja, se invelise in tepi micuti si ascutiti, ce aveau forma unor carlige. Cu greu s-ar fi putut apropia cineva pentru a le face rau, pentru a le rupe, caci tepi aveau grija sa se infiga in pielea fina si sa provoace durere. Da, poate nici nu va vine sa credeti ca sufletul omului, avid de frumos, tinde sa smulga floarea de maces de pe tulpina mama, fara sa stie ca aceasta isi va lepada repede rochita roz si nu va mai rodi nicicand...

Cu timpul, pretendentii au inceput sa ocoleasca florile de maces (care mai poarta si numele de Rosa Canina).

Legenda trandafirului japonez

Legenda spune ca traia candva, intr-o gradina din Tara Soarelui Rasare, un trandafir japonez de o frumusete ireala. Soarele se trezea dis-de-dimineata doar pentru a-i incalzi lui frunzele, roua se asternea pe pamant doar pentru a-l hrani pe el, oamenii se opreau la poarta gradinii doar pentru a-l admira in toata splendoarea lui. Dar trandafirul japonez, mandru ca orice trandafir care se respecta, simtea ca toate astea nu ii mai ajung. Dorea sa fie preamarit de o lume intreaga, visa ca intreg pamantul sa i se inchine cu respect si uimire. A profitat de vizita unui european ce ratacea prin gradina, pierdut in ganduri. L-a strigat si l-a rugat sa il scoata de acolo, sa il duca pe continentul vecin.

Omul, surprins si temator, a refuzat sa ii faca pe plac. Cum ar fi putut vaduvi gradina de cea mai frumoasa floare a sa? Pentru a nu-l supara totusi pe sensibilul trandafir japonez, a rupt o crenguta si a purtat-o hat, departe, in tara sa de bastina din Europa. A plantat-o intr-un ghiveci si a ingrijit-o cu dragoste.

Legenda unui ghiocel insingurat

Legenda spune ca traia candva o femeie simpla, modesta, pe care sotul ei o iubea din tot sufletul. Nu aveau ei bogatii, nu aveau averi, insa se intelegeau de minune si traiau intr-o armonie de invidiat. Intr-un 27 februarie mohorat si rece, sotul femeii s-a intors acasa cu un buchetel de ghiocei. Ea l-a zarit pe geam cum se apropia de casa si i-a iesit in intampinare, fericita. El a avut senzatia ca i-a fost stricata surpriza pe care o pregatise, dar vazand ca sotia este fericita, a uitat rapid. Dupa ce el a plecat la serviciu, femeia s-a gandit sa scrie o scurta poveste despre un ghiocel insingurat. Ar fi vrut o poveste cu aroma de iubire, de senzualitate, dar care sa se lege si de apropiatul 1 martie.

Legenda florii de mac

Firele de grau crescusera inalte si mladioase, cu tulpini viguroase si spicul incarcat. Se leganau sub soarele de vara, cantand un cantecel numai de ele stiute. Intregul lan de grau rasuna sub cerul senin, de un bleu pal. Isi cantau mandria de a fi trait mereu in armonie, isi cantau bucuria de a fi impreuna, frati si surori, de la nastere si pana la moarte, cand taranii vor veni sa culeaga rodul muncii. Printre firele de grau cresteau inalte cateva fire ale unei flori albe, un alb imaculat, ce parca stralucea printre pletele galbene ale graului. Erau niste flori timide, sensibile, ce nu primisera inca nume. Oamenii se opreau la marginea lanului de grau si se mirau de frumusetea lor. Fetele se adanceau in marea de spice si incercau sa rupa cate o floare... Atunci se auzea un strigat disperat:

-Nu ne rupeti, va rugam! Daca doriti o floare, luati din firele de grau. Priviti culoarea lor galbena ca aurul pur. Ele sunt adevarata bogatie a lanului...

Suparate, firele de grau si-au ridicat spicele de grau spre cer si s-au rugat la Zeul Florilor:

Floarea-soarelui si legenda ei

Naşterea mea a coincis cu momentul în care tu te-ai ridicat deasupra tuturor. Străluceai mai tare decât tot ceea ce îmi fusese dat să văd în câteva ore. Nimeni nu se putea compara cu tine. Nici măcar vecinul înalt şi subţire, care mă mângâia de câte ori bătea vântul… Văzându-te atât de frumos, de zâmbitor, de luminos, mi-am închipuit că te-ai născut pentru mine, că străluceşti pentru a-mi spune că mă placi. M-am rotit în jurul tău cu graţie, am întins gâtul spre chipul tău, aşteptându-ţi sărutările fierbinţi, m-am îmbrăcat în haine galbene, care să îţi atragă atenţia, mi-am lăsat cu falsă modestie pălăria peste ochi atunci când m-ai privit prea insistent. Erai doar al meu, nu-i aşa?

Legenda liliacului

Crescuse mare si frumos, mandru de parfumul cu care putea impanzi strada. Trecatorii se opreau sa il admire, copiii intindeau manutele sa il atinga, indragostitii ii numarau floricelele, pentru a-si vedea norocul.

El ramanea mandru si se gandea ca nu si-a gasit locul. Ar fi vrut sa aduca o bucurie adevarata unei persoane necajite, care nu mai astepta nimic de la viata. Dar cui?

Tot uitandu-se in lungul strazii, liliacul vede intr-o zi o batranica. Abia isi tara picioarele pe asfaltul incalzit de soarele primavaratic. In mana avea o paine. Mergea cu ochii in pamant, cu umerii incovoiati, parca oftand. A simtit ca este momentul multasteptat, ca a venit clipa la care se gandea de cateva zile. A chemat vantul si l-a rugat sa sufle cu putere, sa il rupa de pe creanga mama...

Legenda trandafirului

Se spune ca s-a nascut intr-o primavara calda, pe vremea cand ulitele satului erau impanzite de parfumul teilor in floare. La inceput era atat de mic, incat nu se vedea. Bogatia frunzelor, dar si fratii lui deja desfacuti, il acopereau cu totul. Bobocul de trandafir nu s-a speriat, ci a continuat sa isi intinda gatul spre soarele ce il hranea, tinandu-se in acelasi timp strans de tulpina-mama.

Crestea bobocul de trandafir in trei zile cat alte plante in trei ani. Cand a venit vara, si-a deschis increzator petalele, asteptand ca soarele sa le mangaie. Soarele ii trimitea toata caldura lui, vantul alunga o parte din ea, ca petalele sa nu sufere, iar ploaia le spala, ca stralucirea lor sa nu se piarda. Trandafirul le multumea raspandind un parfum cum nu se mai simtise pe acolo. Puternic, dulce, atragator...

Legendele florilor

Am scris, de-a lungul timpului, cateva povesti despre legende ale florilor, asa cum mi-am imaginat eu ca ar fi putut fi. Nimic serios, nimic imprumutat de la altii. Uneori simteam nevoia de a scrie despre asa ceva, dar ma oprea gandul ca cititorii mei fideli nu ar fi interesati de legendele florilor. Imi va fi destul de greu sa adun tot ceea ce am scris pana acum, cica articolele respective sunt imprastiate pe vreo trei bloguri. Iata motivul pentru care toate legendele florilor vor fi scrise aici, pe acest blog, atunci cand voi avea timp, chef si inspiratie. 

Bine ati venit pe Legendele florilor!