espressocafe.ro

duminică, 18 decembrie 2022

Floarea de Craciun

 Floarea de Craciun este acea floare care iti face inima sa tresara de bucurie, iti aduce un zambet cald pe chip, iti impodobeste cel mai frumos colt al sufletului. Imi aduc aminte de un Craciun petrecut la o colega de serviciu. Avea o craciunita care a inflorit chiar in ziua marii sarbatori a Nasterii Domnului. Colega mea mi-a spus, fericita, ca asta este un semn foarte bun, ca sigur ii vor merge toate din plin in anul care vine. 

Cu vreo sapte ani in urma, sotul meu mi-a cumparat o floare de Craciun, asa cum este cea din poza cu care ilustrez articolul. Ori nu m-am priceput eu sa o ingrijesc, ori a fost semn ca anul urmator nu urma sa fie prea bun pentru noi, cert este ca frumusetea aia de floare nu a avut prea multe zile in casa noastra. Mi-as putea cumpara alta, caci sunt supermarketurile pline de asemenea flori, insa nu vreau.

Fac alte pregatiri pentru Craciun, iar ce va urma in viata mea vreau sa fie surpriza. Imi plac surprizele, dar numai daca sunt placute. Ca oricarui alt om, nu-i asa? Ai tot ce iti trebuie in viata sau inca alergi dupa ceea ce crezi ca iti lipseste. Iti mai amintesti sa te opresti din drumul tau, sa admiri o floare, sa ii inhalezi parfumul, sa te minunezi de gingasia si frumuseta ei? Stii ca fiecare floare are o legenda, o poveste minunata?

Fa-ti timp de Craciun sa te bucuri de familie, de flori, de carti bune (top carti de citit in 2023), de tot ceea ce ii place sufletului tau pentru a-ti gasi pacea interioara si pentru a intra cu optimism si curaj in noul an. Daruieste din preaplinul inimii si casei tale, caci daruind vei dobandi. Aici poti gasi idei de jurnale pentru femei si fete. Fii om in fiecare zi, fii ca o floare, frumos, gingas si puternic totodata!

Stii ce este pentru mine floarea de Craciun? E zambetul care infloreste pe chipul unui copil in clipa cand isi gaseste cadoul sub brad, zambetul unui batran caruia ii bat colindatori la usa sa ii ureze de bine fara sa ii ceara bani, zambetul unui bolnav pentru care iti rupi cateva minute din viata ca sa il vizitezi de Craciun, zambetul unui om care doarme pe strazi in clipa cand ii oferi un ceai cald, o vorba buna, un cadou la care nu viseaza. 

Nu iti plange de mila si nu le plange nici altora, ci treci la fapte. Faptele, ceea ce facem pentru noi si pentru altii, care chiar au nevoie, acelea sunt cele mai frumoase flori de Craciun. Putem sta cu capul in nori, dar trebuie sa ramanem cu picioarele pe pamant, sa ne amintim macar de sarbatori ca printre noi sunt oameni care se zbat sa supravietuiasca si ca nu pot reusi fara ajutorul semenilor. 

Despre luna decembrie se spune ca este luna cadourilor. Eu as spune ca este luna cand ne amintim ca suntem oameni, cand daruim celor mai putin norocosi, cand lasam floarea bunatatii sa isi deschida petalele catre lume. Sunt atatea povesti din care putem invata. Sunt atatia oameni cu povesti infioratoare pe care ii putem ajuta. Ce e val, ca valul trece. Ce faci bine, bine ramane. 



Gift Ideas for Women for Christmas

sâmbătă, 10 decembrie 2022

Floarea blogosferei romanesti

 Pentru ca pe acest blog obisnuiesc sa postez legendele florilor si in general chestii legate de flori, iata un articol care atinge domeniul acesta, fiind in acelasi timp ceva fals, caci nu vom vorbi despre flori adevarate, despre plante, ci despre floarea blogosferei romanesti, adica despre cei care iti plac si care ar putea completa lista bloguri romanesti personale la care voi continua sa lucrez zilele astea. 

Cine este (sau sunt), in opinia ta, floarea blogosferei romanesti? Cine este bloggerul pe care iti doresti sa il citesti in fiecare zi? Ale carui pareri conteaza pentru tine? Ce blog citesti cel mai des si din ce motiv? Pe cine ai vrea sa recomanzi, daca ar trebui sa vorbesti despre bloggerul tau preferat? 

Eu am avut foarte multi intr-o perioada, pe vremea cand aveam destul timp la dispozitie si colindam din blog in blog asa cum colinda albina din floare in floare. Din pacate, acele vremuri au trecut si mi-au ramas numai amintirile. Unii dintre bloggerii mei preferati, floarea blogosferei romanesti din acele timpuri, si-au sters blogurile si au plecat pe alte drumuri. 

Altii mi-au dovedit ca erau sensibili, buni, frumosi la suflet numai in scris. In viata reala erau de fapt niste... ah, mai bine sa nu scriu cuvinte prea tari care sa ramana pe internet. Se stiu ei bine cum sunt. Dar sa ii lasam sa isi vada de treburile lor si sa ne intoarcem la subiectul principal al acestui articol. 

Care este, in opinia ta, floarea blogosferei romanesti, blogul cel mai cel dintre toate, cel la care te-ai intoarce iar si iar cu aceeasi mare placere? 

Si, daca tot ai ajuns pana aici, te invit sa citesti un articol interesant. L-am scris in urma cu doi ani si inca il consider valabil. 

Pana si florile se ofilesc vazand ce au devenit oamenii




luni, 27 iunie 2022

Un mac roşu la fereastra cerului

Un mac roşu la fereastra cerului





Nimănui nu i-ar trece prin minte să cultive la fereastră maci. Nimeni nu ar aşeza maci într-o glastră. Şi nimeni nu ar aduce maci în casă. Pentru că macii trăiesc o singură zi. Pentru că macii sunt floarea somnului care îndepărtează orice durere. Pentru că macii durează numai în pământul în care au prins rădăcini.

Macul nu are nici spini şi nici otravă să se apere – ci doar puterea iubirii. Pentru că macul se naşte şi trăieşte în holdele de grâu, iar bobul de grâu, care poartă chipul Mântuitorului, este prin sine însuşi simbolul jertfei roditoare. 

Iar macul are patru petale, aşezate în cruce, învăluindu-se delicat una pe cealaltă, aşa cum braţele Crucii învăluie în delicată iubire viaţa nesfârşită pe care au născut-o prin jertfă. De aceea a fost aleasă ca imagine oficială pentru ceremonia beatificării portretul în care Sfântul Părinte poartă veşmânt roşu.

Jertfă, iertare, iubire, înţelegere şi pace. Şi mai presus de toate, Mântuirea care şterge orice durere – nu prin somn, ci prin trezirea la conştiinţa adevăratei demnităţi: aceea de creştin.

Iată de ce, când nimeni de pe pământ nu aduce maci în casă, nu-i cultivă şi nu-i ţine în glastră, acolo, sus, la fereastra cerului, s-a deschis – un mac roşu…. la fereastra Ei, a Mamei noastre cea dintotdeauna, al cărei fiu a fost cu totul şi cu toate ale sale, el – Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea. Fericitul Ioan Paul al II-lea.




vineri, 22 aprilie 2022

Jurnale cu flori pentru fete

 Jurnale cu flori pentru fete

Stiai ca sunt la mare cautare in 2022 jurnalele pentru fetite si adolescente? In occident nu exista copil care sa nu aiba cel putin un jurnal in care sa isi scrie gandurile, sa se descarce de suparari si sa isi noteze amintirile. In plus, aceste jurnale au spatii unde copiii pot desena, isi pot lipi imaginile preferate si tot asa. 

Te invit sa iti arunci un ochi la aceste superbe jurnale cu flori pentru fete si, de ce nu?, sa iti comanzi jurnalul preferat. 

Cel pe care il recomand astazi se numeste jurnal de vara, insa poate fi folosit in orice anotimp, desigur, caci numai florile sunt de vara, in rest totul este gandit in asa fel incat jurnalul sa poata fi utilizat oricand pe parcursul anului. 

Pe langa faptul ca un asemenea jurnal cu flori pentru fete tine copilul/tanara ocupata zilnic, ajuta la dezvoltarea imaginatiei, a creativitatii si mai ales la pastreaza echilibrului sufletesc, lucru extrem de important in zilele noastre.

In general, aceste jurnale se vand in mai multe exemplare deodata, caci multe fetite si adolescente vor sa porneasca in calatorie alaturi de o prietena, o verisoara, sora, mama, matusa etc. 

Jurnalul cu flori pentru fete recomandat astazi are toate paginile color, ceea ce le incanta maxim pe fete. Poate fi potrivit chiar si pentru femei, caci si ele au nevoie de momentele lor de intimitate, de momente in care sa scoata la iveala copilul din ele si sa se bucure de frumos. 

Cute journals for journaling 2022 online

miercuri, 2 februarie 2022

Cadouri pentru zile de nastere. Idei de surprize zi de nastere

 Cadouri pentru zile de nastere. Idei de surprize zi de nastere

Oamenii obisnuiesc sa le faca altor oameni diverse cadouri si surprize la zile de nastere, la aniversari de tot felul, la zile onomastice si asa mai departe. Florile sunt de obicei nelipsite de la asemenea evenimente. Dar iata ca a aparut o noua moda, una care mie mi se pare tare draguta si potrivita pe post de Cadouri pentru zile de nastere. Idei de surprize zi de nastere.

La multi ani! Urari de zi onomastica si urari de zi de nastere

Da clic pe videoclip pentru a viziona pe youtube. Copiaza linkul de acolo si trimite-l celor dragi tie. Iti garantez ca se vor bucura de surpriza. 




Despre ce este vorba? Unii le numesc felicitari muzicale. Altii le spun mesaje pentru zi de nastere. Altii simplu, urari pentru ziua de nastere. Cert este ca nu trebuie sa mai cauti in lung si in lat pentru a gasi cele mai frumoase mesaje pentru zile de nastere. 

Videoclipul cu mesaje pentru ziua de nastere este deja pe youtube, gata sa aduca bucurii oamenilor. Daca esti in cautare de Cadouri pentru zile de nastere. Idei de surprize zi de nastere, ofera-le celor dragi tie un videoclip muzical de exceptie, o felicitare muzicala incantatoare. 

Spune-i La multi ani intr-un fel unic. Aceste urari de la multi ani au fost gandite si concepute in asa fel incat sa fie potrivite atat ca urari de zi onomastica, cat si ca urari de zi e nastere. Sunt potrivite la orice varsta, sunt potrivite ca urari pentru mama, urari pentru fiu, urari pentru fiica, urari pentru socri, urari pentru orice persoana care iti este draga si care tocmai isi serbeaza ziua de nastere, ziua onomastica etc. 

Tot ca idee de cadou pentru zile de nastere iti recomand un jurnal deosebit, modern, cu o coperta de exceptie care imita pielea naturala. Jurnalul se vinde pe amazon si este util la orice varsta. 

Gratitude Journal: Daily Diary 2022 One Page per Day





Vezi mai multe jurnale pentru femei aici. 

miercuri, 19 ianuarie 2022

Floarea mea e gata sa infloreasca

 Floarea mea e gata sa infloreasca. Am multe bloguri pe care scriu si unde mi-as putea striga bucuria, dar am ales Legendele florilor astazi. Am muncit mult ca sa ajung aici. Stiu ca de abia acum incepe greul cu adevarat, dar sunt fericita si simt nevoia de a le povesti si altora despre realizarea mea. 

Am spus in titlu si in paragraf ca floarea mea este gata sa infloreasca. Sper sa nu te superi dupa ce afli ca nu este vorba despre o floare adevarata, desi am si d-astea, desigur, ci despre rodul muncii mele de pe youtube. 

La asta ma refer. Canalul meu de youtube, Iubesc Viata, este la un pas de a fi monetizat. A fost greu, dar si placut tot drumul pana aici. Au fost zile in care am vrut sa renunt, sa inchid totul si sa ma intorc pe blog. Au fost si zile in care m-am bucurat ca un copil de cate un comentariu primit sau de o apreciere din partea unui abonat. Floarea mea crestea frumos. Acum e gata sa infloreasca. 

Vino alaturi de mine, caci am nevoie de prieteni cu suflet mare, oameni sensibili care iubesc viata si care stiu sa fie ca niste flori de gingasi si in acelasi timp de puternici. Vino cu mine pe youtube. 




S-ar putea chiar sa iti placa legendele florilor pe youtube