Se intampla cu niste ani in urma, pe vremea cand femeile care faceau multi copii erau declarate mame eroine. Ea se maritase de mica si facuse copii unul dupa altul. Ii iubea pe toti cu aceeasi masura si le permitea sa faca tot ce voiau, sperand ca asa nu vor simti lipsurile pe care ea nu le putea acoperi. Cresteau copiii si cu paine goala.
Isi petreceau zilele pe marginea drumurilor, cautand urzici si ciupercute. Ochii lor albastri erau mereu senini, de un albastru cum doar cerul il poate avea uneori, inainte de furtuna.
Caci nu stiau, dragii de ei, cat de aproape era apocalipsa... Mama, ca orice mama, nu rata nici o ocazie pentru a se lauda cu puii ei. Ba ca sunt uniti la bine si la rau, ba ca au ochi frumosi, ba ca se pricep sa adune pana si roua zorilor de zi, ba ca sunt politicosi si dau buna ziua oricarui trecator...
Suparati pe atatea laude ce urcau grabite la cer, zeii s-au razbunat cumplit. I-au sortit mamei sa ramana vesnic alaturi de copiii ei cu ochi albastri, sa stea pe margine de drum si sa culeaga roua din zori de zi, ba chiar i-au obligat sa dea tuturor Buna dimineata!