Naşterea mea a coincis cu momentul în care tu te-ai ridicat deasupra tuturor. Străluceai mai tare decât tot ceea ce îmi fusese dat să văd în câteva ore. Nimeni nu se putea compara cu tine. Nici măcar vecinul înalt şi subţire, care mă mângâia de câte ori bătea vântul… Văzându-te atât de frumos, de zâmbitor, de luminos, mi-am închipuit că te-ai născut pentru mine, că străluceşti pentru a-mi spune că mă placi. M-am rotit în jurul tău cu graţie, am întins gâtul spre chipul tău, aşteptându-ţi sărutările fierbinţi, m-am îmbrăcat în haine galbene, care să îţi atragă atenţia, mi-am lăsat cu falsă modestie pălăria peste ochi atunci când m-ai privit prea insistent. Erai doar al meu, nu-i aşa?
Poveste preluata partial de pe un alt blog al meu. Continuarea o puteti citi aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu