Ce folos ai avut de pe urma mea, omule, de m-ai frant si m-ai inghesuit intr-o vaza, lasandu-ma sa mor in fiecare zi cate putin? a soptit floarea de crin cu ultimele puteri, inainte de a se transforma in praf inmiresmat, bun de aruncat in cele patru zari. Omul priveste, asculta si pleaca rusinat capul. Intentia lui nu a fost sa chinuie si sa ucida una dintre cele mai frumoase flori ale pamantului. A vrut doar sa isi bucure nevasta, sa ii ofere un cadou, simbol al puritatii, al iubirii, al opulentei. A si reusit, dealtfel. Femeia l-a imbratisat cu drag, i-a depus o sarutare pe obraz, i-a pregatit friptura lui preferata. "Pentru asta am fost eu sacrificata?", isi plansese de mila floarea de crin in prima zi a drumului spre moarte. "Pentru un sarut si o fleica de carne prajita?"...
In acea saptamana cumplita, floarea de crin a revazut momentul ivirii sale pe pamant, a retrait clipa in care petalele i s-au deschis intr-un zambet larg, a lacrimat amintindu-si ca intreaga ei familie se mira de frumusetea nemaivazuta cu care fusese inzestrata, fara sa stie ca tocmai ea ii va aduce pierea. Poate daca ar fi fost pitica, urata, gheboasa, daca ar fi mirosit urat, oamenii nu s-ar mai fi simtit atrasi de ea si ar fi lasat-o sa isi traiasca viata alaturi de familie, nu in acest pustiu, intr-o camera mult prea calda, pe o masa mult prea teapana, intr-o vaza mult prea rece. Daca macar ar fi apucat sa isi scrie testamentul, sa lase lumii comorile sale...
"Ce folos ai avut de pe urma mea, omule, de m-ai frant si m-ai inghesuit intr-o vaza, lasandu-ma sa mor in fiecare zi cate putin? Daca m-ai fi lasat in locul unde m-am nascut, poate anul viitor ti-as fi bucurat privirea iar, as fi imbobocit pentru tine sau doar as fi lasat urmasilor mei porunca sa iti trimita pe aripi de vant parfum de crin. Daca nu mi-ai fi vandut sufletul pentru o friptura, poate ti-as fi intrat noaptea pe furis in casa, ti-as fi spus povesti de amor si ti-as fi mangaiat cu petalele mele obrazul obosit..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu