Crescuse mare si frumos, mandru de parfumul cu care putea impanzi strada. Trecatorii se opreau sa il admire, copiii intindeau manutele sa il atinga, indragostitii ii numarau floricelele, pentru a-si vedea norocul.
El ramanea mandru si se gandea ca nu si-a gasit locul. Ar fi vrut sa aduca o bucurie adevarata unei persoane necajite, care nu mai astepta nimic de la viata. Dar cui?
Tot uitandu-se in lungul strazii, liliacul vede intr-o zi o batranica. Abia isi tara picioarele pe asfaltul incalzit de soarele primavaratic. In mana avea o paine. Mergea cu ochii in pamant, cu umerii incovoiati, parca oftand. A simtit ca este momentul multasteptat, ca a venit clipa la care se gandea de cateva zile. A chemat vantul si l-a rugat sa sufle cu putere, sa il rupa de pe creanga mama...
Articol preluat partial de pe un alt blog al meu. Continuarea poate fi citita aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu