Locul in care dorintele prind viata

Ce isi doresc femeile? Multi sustin ca pe pamant exista doua tipuri de femei: cele care isi doresc o familie pentru care sa se zbata si sa se sacrifice si cele care isi doresc sa aiba lumea la picioare, sa poata impresiona orice muritor. Din prima categorie sunt femeile in care spiritul matern e atat de puternic incat il transferaa nu doar asupra copiilor, ci si a sotilor, parintilor, nefericitilor lumii, asupra oricui pare ca ar avea nevoie de ajutor. Pe ele le vor vedea foarte rar machiate, excesiv aranjate, dornice sa iasa din casa si sa se distreze. Cele mai multe prefera linistea caminului, locul unde sunt stapane absolute si unde se pot desfasura in voie, oferind celor dragi o casa calda, primitoare, si o masa mereu imbelsugata. De cealalta parte sunt cele care sustin cu tarie emanciparea femeii, care nu vor sa isi petreaca intreaga viata la cratita, asa cum faceau bunicile cu 200 de ani in urma. Ele vor sa fie libere, independente, sa poata colinda lumea, sa isi poata implini fiecare vis, sa se poata bucura de fiecare clipa a vietii, de tot ceea ce viata le ofera. 

Film si realitate

Am vazut de curand un film interesant, despre care nu am apucat inca sa povestesc pe blog si al carui nume nici macar nu il cunosc. Dar ideea in sine mi s-a parut simpatica, iar felul in care scenariul a prins viata datorita artistei m-a facut sa cad pe ganduri si chiar sa imi doresc sa scriu candva o poveste pornind de la ideea respectiva. E vorba despre o tanara ce traia undeva intr-o tara asiatica. Avea o fire deschisa si ii placea sa se distreze, sa comunice cu oamenii, sa viziteze locuri exotice, sa citeasca mult si sa se ingrijeasca in asa fel incat atunci cand iesea din casa sa arate "ca scoasa din cutie", dupa cum spunem noi, romanii. Parul ei castaniu cadea in valuri pe spate, ondulat de la natura. Era singurul lucru pe care nu il modofica vizibil. Ii placea sa isi ascunda imperfectiunile fetei sub un strat subtire de fond de ten, sa isi puna in evidenta forma si culoarea ochilor cu ajutorul fardurilor, iar buzele pareau sa zambeasca placut datorita rujurilor de calitate pe care le folosea. 

Mobila moderna

Acum cativa ani, cand mi-a trecut mie prin cap ca trebuie saschimbam mobila din casa, am purtat discutii lungi cu familia. Copilul insista pefaptul ca nu avem destui bani, sotul, comod din fire, sustinea ca nu e cazul sa facem schimbari daca mobila inca e buna. Dar stiti cum e femeia cand ii intra ceva in cap. Prima data am facut schite si planuri pe hartie, in speranta ca ii voi convinge macar sa modificam mobila pe care o aveam, sa ii dam un aer modern. Nici pomeneala. Si-au aruncat o privire pe hartiile mele, au ras si mi-au spus ca ar cam fi cazul sa ma trezesc din somn, ca visez prea mult si prea frumos. Pai ce, ei sunt tamplari, sa poata face asemenea modificari? Au ei sculele potrivite pentru astfel de lucrari?Vazand ca nu o scot la capat cu ei in aceasta privinta, am mai lasat sa treaca o vreme si apoi le-am spus ca am putea incerca sa facem macar o piesa noua de mobilier din lemnul pe care il avea la tara socrul meu, sa vedem daca ne descurcam si daca sculele pe care le are el ne pot fi de folos. 

Ventilator exhaustor

Zilele trecute ne-a venit in vizita un bun prieten, sa jucam o partida de rummy, asa cum obisnuim intotdeauna in perioada libera de dupa sarbatorile de sfarsit de an. Am stat la povesti, am depanat amintiri si am vorbit mult despre planuri de viitor. La un moment dat, prietenul nostru ne-a spus ca are neaparata nevoie de un ventilator exhaustor. Aproape in cor, eu si sotul meu am intrebat ce este un ventilator exhaustor, caci nu mai auzisem acest cuvant si nu imi puteam imagina cum arata sau la ce foloseste. Inainte ca prietenul sa raspunda la intrebare, din dormitor s-a auzit vocea copilului meu: un ventilator exhaustor este un ventilator folosit la evacuarea forțată a gazelor, a suspensiilor de particule solide din aer etc. dintr-o încăpere, dintr-o nișă, dintr-o exploatare minieră subterană etc. Nu imi venea sa cred ca urechile mi-au auzit toate astea. M-am uitat la sotul meu, el s-a uitat la mine si amandoi in acelasi timp ne-am uitat la prietenul nostru, pentru a afla daca explicatia era corecta. Da, era adevarat ce spunea copilul. 

Vata de sticla

Undeva langa gara de vest a orasului in care locuiesc cresteau candva niste flori galbene care ma fascinau. Mergeam in fiecare zi vara sa le vad si sa culeg cateva, cu toate ca blocul meu era la o distanta de 20 de minute de ele. E drept, pe atunci copiii nu aveau calculatoare si internet, asa ca isi petreceau mare parte din timpul liber afara, alergand. Mie imi placea ajung acolo mergand pe burlanele prin care trece iarna agentul termic. Multe dintre ele aveau deja tabla rupta. Tin minte ca alergam desculta, desi exista riscul sa ma tai la talpi si ca, de foarte multe ori, vata de sticla in care era invelit burlanul avea grija sa imi mangaie pielea, facandu-ma sa nu o uit prea usor. Ati simtit vreodata mancarimile pe care vata de sticla le provoaca pielii umane? E o senzatie care cu greu poate fi descrisa in cuvinte, va garantez. Acum cateva zile, cand soacra mea a spus ca are de gand sa izoleze nu stiu ce pe la tara si ca va trebui sa cumpere vata de sticla, amintirea acelei senzatii a revenit cu o forta incredibila. Pentru o clipa m-am simtit iar copil, iar pielea m-a furnicat ca altadata, cand alergam pana la gara de vest calarind burlanele.

Transport international de persoane

Stiu toti prietenii din blogosfera ca sotul meu a fost plecat o vreme (nu foarte lunga, dar care noua ni s-a parut cat eternitatea) prin strainatate, sa munceasca. Am tot povestit cate ceva pe bloguri. Ceea ce nu stiu ei (cu mici exceptii) este faptul ca seful sau s-a suparat cumplit auzind ca vrea sa se intoarca in tara, ca nu are de gand sa petreasca sarbatorile printre straini. A facut "o vraja" si nu i-a dat salariul in ziua cand a dat tuturor. Era vineri seara. Masina care trece o data pe luna prin satul uitat de lume unde era sotul meu urma sa plece in cateva ore. Pe el nu il lua, ca nu avea bani sa isi plateasca transportul. Mi-a inghetat sangele in vene auzind. Aveam niste bani in casa, dar cum sa ii trimit vineri seara? Am inceput sa caut pe internet transport international persoane, in speranta ca ii vom putea plati de aici biletul, macar sa il aducem acasa, daca bani nu avea, cu toate ca muncise ca un sclav, cate 14 ore pe zi. Asta se intampla cu patru zile inainte de Craciun. Am cautat in limba romana, in engleza si germana. Nimic. Toate locurile fusesera deja ocupate. 

Servicii de vidanjare in Bucuresti

In ciuda faptului ca Bucuresti este, la urma urmelor, o capitala europeana, in anumite zone ale sale oamenii inca mai traiesc ca la sat. Contrastul dintre casele vechi, darapanate, saracacioase, si cele foarte noi, elegante, dotate cu tot confortul posibil, dar si dintre ultilele neasfaltate, pline mereu de noroi, si aleile incarcate de flori si pavaje lucrate cu stil, este izbitor de mare si, cel putin in opinia mea, ar trebui sa traga un semnal de alarma, sa arate lumii ca ne indreptam catre o societate care ne va imparti in foarte bogati si foarte saraci, asa cum vedem ca se intampla in acest moment in India, de exemplu. Auzisem povesti despre cum contrastul dintre lumea foarte saraca si cea foarte bogata te izbeste inca de la primii pasi facuti pe strazile marilor orase indiene. Povestea o fata ca a vazut in plimbarile ei o frizerie de lux la care se inghesuiau oamenii de pe cea mai inalta treapta a societatii si, chiar in fata acestei frizerii, pe trotuarul plin de praf, un batran care isi astepta clientii la tuns stand pe un scaun subred. Tinea in mana un pieptan si o foarfeca. La el se opreau cei mai saraci locuitori ai acestei tari, in vreme ce, alaturi, se tundeau cei mai bogati. 

Fata e ca o floare

Fata e ca o floare... spunea candva un cantecel pe care il fredonau adolescentii in jurul focului de tabara, acompaniati intotdeauna de o chitara ce suna vesel in noapte, sub supravegherea stelelor. Ce asteptari au oamenii de la flori? V-ati intrebat vreodata din ce motiv ne place sa asociem fetele cu florile? Eu nu, pana acum cateva momente, cand mi-a venit ideea si m-am decis sa scriu cateva cuvinte pe blog. Nimeni nu vrea sa manance florile, nici sa le faca rau. Cei mai multi oameni platesc bani grei pentru a sta in preajma lor, pentru a le inhala parfumul ametitor, pentru a le asculta soaptele fosnite, pentru a-si umple sufletul de o frumusete aproape ireala. Mie florile imi sugereaza intotdeauna ideea de naturalete, de sensibilitate, de gingasie, de noi inceputuri. Parfumul lor ma imbata si ma face sa visez, sa imi creez lumi imaginare, sa traiesc macar pentru o clipa in alte timpuri, in alte dimensiuni, in alte sfere. Si, oricat ar putea parea de ciudat, nu sunt singura persoana care simte asa. Foarte multe femei stiu ca "fata e ca o floare", ca nu trebuie atinsa nici cu un deget, ca frumusetea si finetea sa vor fi mereu apreciate asa cum se cuvine. 

Inelul de logodna

Pe unul dintre blogurile mele sosesc zilnic vizitatori in cautarea unei povesti cu printi si printese. Din pacate, titlul articolului care ii aduce acolo este inselator. Povestea nu este despre printi si printese. Asta nu ma poate impiedica sa scriu aici una care sa le fie de ajutor celor ce au nevoie. 

Intr-un castel de la marginea lumii traia candva o printesa cu parul balai. Prea putina lume auzise de frumusete-i rapitoare, caci tatal sau o tinea ascunsa in turnul de la miza-noapte. Ii permitea sa iasa in gradina plina de flori numai pe inserat, cand ziua se ingana cu noaptea. Pentru a-si trece timpul mai usor si pentru a-si alunga plictiseala, printesa obisnuia sa cante un cantecel vesel: 

"Ascunsa la umbra de frasinel,

Printesa cu ochi de stanjenel

Viseaza ca va primi un inel

De la un print frumusel"

Camera de supraveghere video

Am auzit de curand o poveste impresionanta despre o familie de italieni. Angajasera o ingrijitoare pentru batrana casei. Fata era de-a noastra, romanca. Treaba ei era sa aiba grija ca batrana sa fie permanent curata, spalata, hranita, ingrijita, supravegheata. Pana aici totul este ca in toate povestile cu ingrijitoare, nu-i asa? Ce mi-a povestit aceasta fata? Ca familia respectiva si-a dat seama ca o singura persoana chiar nu poate supraveghea un batran 24 de ore din 24, ca fizic acest lucru este imposibil, ca este nevoie de un sistem de supraveghere video. Nu cred ca stiau de existenta site-ului Comenzi.ro, pe care il recomand eu astazi pentru ca are cele mai bune si mai ieftine sisteme de supraveghere video, dar au ales sa instaleze in camera batranei o camera de supraveghere video pentru a fi permanent la curent cu ceea ce se intampla acolo fara a se mai deplasa pana in dormitorul ei, fara a mai deschide si inchide usa ce ar fi putut sa il tulbure somnul. Rezultatul a fost peste asteptari: familia stia clipa de clipa cum se simte batrana si daca are nevoie de ceva, fata care o ingrijea avea timp sa se odihneasca pentru a-si putea indeplini sarcinile de serviciu, iar batrana era linistita si nici un zgomot neasteptat nu ii mai tulbura somnul.