Stiu toti prietenii din blogosfera ca sotul meu a fost plecat o vreme (nu foarte lunga, dar care noua ni s-a parut cat eternitatea) prin strainatate, sa munceasca. Am tot povestit cate ceva pe bloguri. Ceea ce nu stiu ei (cu mici exceptii) este faptul ca seful sau s-a suparat cumplit auzind ca vrea sa se intoarca in tara, ca nu are de gand sa petreasca sarbatorile printre straini. A facut "o vraja" si nu i-a dat salariul in ziua cand a dat tuturor. Era vineri seara. Masina care trece o data pe luna prin satul uitat de lume unde era sotul meu urma sa plece in cateva ore. Pe el nu il lua, ca nu avea bani sa isi plateasca transportul. Mi-a inghetat sangele in vene auzind. Aveam niste bani in casa, dar cum sa ii trimit vineri seara? Am inceput sa caut pe internet transport international persoane, in speranta ca ii vom putea plati de aici biletul, macar sa il aducem acasa, daca bani nu avea, cu toate ca muncise ca un sclav, cate 14 ore pe zi. Asta se intampla cu patru zile inainte de Craciun. Am cautat in limba romana, in engleza si germana. Nimic. Toate locurile fusesera deja ocupate.
Vazand asa, am decis sa ne interesam de bilete de avion. In acest sector, problema cu transportul international de persoane era chiar mai grava. Primul bilet disponibil (indiferent de pret, ruta sau companie) era in data de 27 februarie. Parca eram prinsi intr-un cosmar. Aveam bani in casa, dar nu ii puteam trimite. El nu avea bani si urma sa se uite lung la singura masina care pleca spre Romania din acel sat, aflat undeva in Germania, la granita cu marele nord. Am incercat sa gasim un mijloc de transpot pana la cel mai apropiat oras, de unde ar fi avut mai multe sanse sa gaseasca singur o masina, un tren, un avion, o caruta... Taxiul pana acolo il costa 200 de euro. Era vorba de numai 60 de kilometri. Cosmarul parea sa nu se mai sfarseasca. Am sunat pe la firme, mi-am sunat prietenii, am intrebat in stanga si in dreapta. Nimeni nu stia care ar fi putut fi solutia. Nu concepeam nici sa il las pe acolo, la voia intamplarii. Imi venea sa ma urc in primul avion si sa zbor spre el, macar sa fim doi fraieri care sufera pentru ca au avut incredere in oameni.
Pana la urma, solutia cea mai simpla si cea mai la indemana a fost sa vorbim la firma de transport international de persoane care facea regulat cursa intre satul respectiv si tara noastra si sa cerem o mica pasuire, ca sa poata pleca si sotul meu cu ei. Spre surprinderea noastra, au fost de acord sa amane plecarea pana a doua zi spre pranz, cand ar fi ajuns la el banii pe care ii trimiteam eu. Lucrurile au mers bine, desi eu am avut niste emotii care m-au secatuit de puteri. La ora 9 si cateva minute (ora Germaniei), sotul meu avea banii in mana si era gata de plecare. Le vom ramane vesnic recunoscatori celor de la firma de transport, caci fara intelegerea lor chiar nu stiu cum am fi putut rezolva problema. Aviz amatorilor, spun acum. Sa va pastrati intotdeauna niste bani de rezerva si, daca va decideti sa faceti sarbatorile in tara, rezervati din timp loc la microbuz, autocar, tren, avion, caruta, ca sa nu patiti ceva rau.
PS; Pentru curiosi voi spune ca ne-am recuperat pana la urma banii de la firma unde a lucrat, insa tot magarie numesc faptul ca nu l-au platit la timp si ne-au facut sa trecem prin atatea emotii si sa ne enervam in asemenea hal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu