Mi-au înghețat genunchii și tibia-n troiene
Când umilită îmi ceream iertare îndelung.
Rânjet parșiv la tine, călcâi fragil la mine,
Ochi ce privește rece spre-o inimă în flăcări,
Cum cânt cu disperare o doină în deșert,
.jpg)
Cum țipă dorurile strivite de atâta nepăsare,
Cum țeapa în suflet tot mai adânc pătrunde.
Tu mă privești ca din înalt, stăpân și zeu,
Și-un rânjet a dispreț îți înflorește chipul.
Am invocat și cerul, am invocat pământul,
Am plâns și am mușcat din chiar inima ta,
Să simți durerea, arsura, să îmi spăl umilința
Cu-al tău sânge negru, plin de venin, bizar.
Ai tresărit o clipă, ți-ai încordat și mușchii,
Ai vrut să mă lovești și te-ai smucit brutal.
Cu degete chircite am strâns pământul rece,
Noroiul mi-a intrat sub unghii, dezgustător.
Uitate erau zilele de altădată, uitat amorul,
când mă purtai pe brațe printre norii bleu,
când îmi cereai mieros îmbrățișarea caldă,
când eu eram tot ce-ți doreai să fiu. Femeie.
***
.jpg)
Într-un vârtej de tristețe, iubirea mea s-a pierdut în trecut.
Sufletul meu rătăcește în umbra amintirilor stinse,
În căutarea unui vis care să aducă alinare și eliberare.
Îmi amintesc de zilele când dragostea era un cântec,
Când fiecare atingere era o notă dulce în simfonie,
Dar acum, melodia s-a schimbat, a devenit un ecou gol,
Și inima mea plânge într-o tristețe fără sfârșit.
Amintirile noastre dansează prin mintea mea, ca umbre albastre,
Înserarea s-a lăsat peste noi și dragostea s-a stins,
Îmi strâng pumnii cu disperare, încercând să prind în mâini
Firul subțire al iubirii noastre, care s-a destrămat în neant.
.jpg)
Fiecare cuvânt nerostit este o durere înăbușită,
În tăcerea noastră rece, inima mi se frânge în surdină.
Iubirea noastră a fost o flacără arzătoare, dar acum,
Doar cenușa rămâne, adunată într-un colț uitat.
În fiecare noapte, când stelele se contopesc în cer,
Privesc în infinit și caut chipul tău în constelații.
Dar tu ai dispărut, ca o stea căzătoare în întunericul nopții,
Și eu rămân singur, într-o lume goală, lipsită de alinare.
Dragostea noastră a fost un vis frumos, dar acum s-a transformat
Într-un coșmar interminabil, într-un ocean de lacrimi.
Sufletul meu plânge într-un cântec trist, pierdut în tăcere,
Pentru că dragostea ta, iubirea ta, nu mai este a mea.
.jpg)
Așa că într-un suspin amar, înțeleg că totul se schimbă,
Iar eu rămân prizonier în amintiri, într-un vis trecut.
Dar voi purta cu mine, în inima mea zdrobită,
Durerea iubirii noastre pierdute, într-o poezie sensibilă, tristă.
***
Prin câmpuri verzi, cu lacrimi ce se sting,
Îmi zboară gândul către dulcea ta privire,
Dar tristețea mă-nvăluie în amintire.
Mi-aduc aminte de atingerile tandre,
De jurămintele noastre, să nu se piardă-n vânt,
Dar acum în inima mea se-ascunde,
Durerea ce-a crescut, iubirea ce-a pierit în cuvinte.
Zâmbetul tău era soarele meu,
Răsărea în suflet și mă lumina mereu,
Dar umbrele trecutului s-au strecurat în el,
Și-n loc de iubire, au lăsat doar un pustiu de jar și scrum.
Aș vrea să pot să-ți aduc zâmbetul din nou,
Să îmbrățișez visele noastre la apus de rouă,
Dar tu ai ales să te pierzi în depărtare,
Iar eu rămân aici, într-o lume fără soare.
Tristețea îmi cântă în noaptea adâncă,
Înserarea sufletului meu se prelungește stânca,
Îmi simt inima cum se frânge în tăcere,
Și lacrimile mi se scurg pe obraji, fără putere.
Dar chiar și-n tristețe, iubirea persistă,
Ca un fum subțire ce se ridică și rezistă,
Așteptând poate clipa în care vei înțelege,
Că în ciuda despărțirii, sufletul meu te cheamă.
Aș vrea să pot să te uit, să mă eliberez,
Dar iubirea mea e ca o rană ce nu se vindecă niciodată,
Tristețea mă mângâie în tăcere,
Și îmi alină dorul cu freamăt de durere.
Dar în amurgul sufletului meu încă rămâi,
Un vis frumos ce nicicând nu se stinge,
Iubirea noastră tristă, dar eternă,
Un imn al inimii ce plânge.
- Dragostea este poezie
- Poezie de dragoste
- Legenda florii de lotus
- Legenda florii de liliac
- Legenda ghiocelului
- Legenda florii de colt
- Legenda trandafirului galben
- Poezii frumoase scurte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu