Am niste prieteni intr-un sat din judetul unde locuiesc care s-au decis sa creasca tot felul de pasari, unele pentru consum propriu, altele pentru vanzare si cateva doar pentru a infrumuseta curtea si viata. Imi povesteau zilele trecute ca au cumparat voliera pentru cusca de pasari si ca erau tare multumiti de rezultatul final. Mi-au trimis si cateva poze, sa nu mor de curiozitate pana cand ajung pe la ei. Mi-au placut mult, la fel de mult pe cat imi place ambitia lor de a invata permanent lucruri noi, de a experimenta diverse. Aveam doar o nelamurire legata de cuvantul voliera. Din amintirile mele, acesta inseamna intreg ansamblul unei custi. Am verificat si in dictionar si mi-a fost confirmat faptul ca voliera este o cusca sau un ansablu de custi de dimensiuni mari, confectionate din plase de sarma, in care se tin pasarile zburatoare, in special in gradinile zoologice, dar nu numai. Le-am explicat acest lucru si mi-au multumit. Apoi mi-au spus si ei ca de fapt cumparasera de la Romnets:
"Plase pentru avicultura si zootehnie – voliere
Plasa pentru cusca de pasari, asa numitele voliere sunt plase concepute special pentru delimitarea perimetrelor, terenurilor de crestere.
Spre exemplu, voliera este utilizata in amenajarea fermelor de fazani, de struti, prepelite si alte pasari salbatice sau pasari domestice, pui, curcani, rate, gaste, etc. Acestea sunt folosite atat de fermele familiale, cat si industrial, de catre marile crescatorii de plasari si animale.
Plasele de protectie sunt o solutie relativ simpla si ieftina, nu necesita contracte suplimentare pentru montajul si intretinere ei. Noi va explicam tot ceea ce aveti nevoie sa stiti pentru a asigura o utilizare indelungata, in conditii optime."
De ce sa alegi Romnets?
"Costuri mai mici. Reduceti costurile pe termen mediu si lung. Plasele noastre au o perioada lunga de utilizare datorita calitatii superioare a materialelor folosite.
2. Calitate premium “made in Japan”. Avem contracte preferentiale directe, fara intermediari, cu unele dintre cele mai importante companii de profil din lume.
3. Confectionare 100% manuala – fara erori. Plasele sunt importate in forma bruta, neprelucrate. Angajatii nostri croiesc manual plasele exact la dimensiunile de care ai nevoie.
4. Sustineti economia nationala. Excluzand plasele care sunt importate din Japonia, toate celelalte materiale folosite (sforile si franghiile, plutitoarele si alte accesorii) sunt produse in Romania.
5. Protejam mediul inconjurator. Materialele pe care le folosim sunt certificate, nu sunt toxice si nu polueaza in niciun fel mediul. De asemenea, nu comercializam niciun fel de plase de pescuit monofilament, sunt ilegale in Romania.
6. Livrare gratuita pentru comenzi ce depasesc 100 lei prin Posta Romana si negociabil prin curierat rapid.
7. Detinem stoc de peste 1000 repere unice iar livrare este rapida. Facem eforturi mari si mentinem un stoc suficient pentru a avea permanent o gama larga de plase pregatite pentru livrare imediata."

Mi-au mai spus ca aceasta sunt confectionate 100% la comanda, in conformitate cu nevoile clientului, iar tipul materialului este poliamida PA 6.6 sau poliester cu nod. Pana la urma, nici mie, nici prietenilor mei nu ne pasa prea tare daca voliera e o plasa ori o intreaga cusca in care sa fie crescute pasari exotice, decorative sau care au nevoie sa se dezmorteasca zburand. Important este ca oamenii sunt harnici, au ambitie si se pricep sa transforme totul in jur, sa isi puna amprenta intr-un mod placut pe pamantul pe care il detin. Desi stiu ca la tara e foarte mult de munca, parca ii invidiez uneori pentru tot ceea ce au in plus fata de mine. Si nu ma refer aici la bani, produse agricole, voliere sau cine mai stie ce, ci numai la aerul curat de pe deal, la soarele care ii atinge zi de zi, la faptul ca isi permit sa fie inconjurati de animale si pasari, ca au spatiu suficient sa creasca tot ce doresc.
Nu pot incheia totusi pana nu va intreb si pe voi: ce este de fapt voliera?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu