Povestea florilor de mimoza

Erau doua mimoze, doua flori sensibile, pe care nu le puteau atinge nici roua, nici zefirul jucaus, nici privirile indraznete. Isi ingradisera locul si nu primeau pe nimeni in apropiere pana cand nu se asigurau ca vine cu intentii pasnice si cu plocoane verbale, cu laude exagerate, cu mici cadouri dragalase. E adevarat, in marinimia lor princiara, cele doua mimoze ofereau intotdeauna un gest egal de retur, ca nu cumva sa fie considerate nepasatoare, arogante sau cine mai stie cum. Daca ploaia le dadea o picatura de apa, tot o picatura dadeau si ele inapoi. Daca vantul le oferea o adiere, o adiere intorceau si mimozele. Daca omul le arunca o lauda, o lauda intorceau si ele. 

Dar iata ca, intr-o zi, o alta floare a zambit soarelui. Mimozele, vazand nelegiuirea, s-au grabit sa zambeasca cat s-au priceput de frumos spre cer. Dar soarele era deja ascuns intr-un nor si nimeni nu le-a vazut zambetul. Nimeni in afara de banala floare de camp. Buna cum era si cum o stiau mimozele, a zambit senina si le-a incurajat in limbajul ei, poate mai taranesc, neinteles de catre mimozele princiare. Au avut impresia ca floarea de camp s-a strambat spre ele si atunci s-au transformat in viespi. Intepau de zor, cand in gradina, cand prin gard, in afara gradinii. 

Floarea de camp intai s-a aparat, apoi si-a amintit ca nu era primul incident de acest gen. Mimozele obisnuiau sa scuipe si sa pupe aceleasi locuri si aceiasi conduri, daca asa le dicta interesul. Faceau totul pe furis, pentru ca nu cumva faima lor de flori frumoase si sensibile sa aiba de suferit. Floarea de camp nu a mai suportat sa vada atata fatarnicie si le-a spus: nu imi plac florile instabile psihic, nici cele care ling acolo unde mai devreme au scuipat, nici cele care fac o poveste nereusita din orice adiere de vant. Ramaneti in gradina voastra imaculata si continuati sa va mintiti singure! Block!!!

Aceasta a fost, doamnelor si domnilor, povestea florilor de mimoza. Pentru mai multe detalii va astept pe privat. :D