espressocafe.ro

vineri, 23 septembrie 2016

Apostila si Supralegalizare Acte

Timpul ce pare din ce in ce mai scurt si faptul ca avem tot mai multe treburi de facut ne silesc sa apelam des la specialisti pentru a revolva probleme de tot felul. Chiar si pentru Apostila si Supralegalizare Acte exista un birou unde aceste documente pot fi realizate intr-un timp foarte scurt si cu eficienta maxima. Departamentul de apostilare al Academiei de Traduceri ofera clientilor sai consultanta juridica gratuita. apostilare / supralegalizare a oricaror documente originale, copii legalizate si traduceri legalizate. in si din toate limbile. Cu alte cuvinte, actele vor fi traduse de specialisti si vor fi legalizate la Camera Notarilor, Prefectură, Ministerul Justiției, Tribunal, Ministerul Afacerilor Externe etc. La departamentul de apostilare al firmei Academia de Traduceri, clientii vor beneficia atat de apostila, cat si de alte documente necesare, cum ar fi: vizarea documentelor comerciale la Registrul Comertului, vizarea documentelor la orice minister sau autoritate competenta, vizarea actelor de studii, servicii consulare / vizare la orice ambasada etc. 


Cei interesati de aceste servicii (apostila, legalizare etc) trebuie sa stie ca livrarea actelor se face foarte rapid, chiar si prin curierat national sau international, acolo unde este cazul. Pentru ca nu oricine este acreditat sa se ocupe de apostile acte si alte soiure de documente specifice, sfatul meu este ca persoanele / formele interesate sa apeleze la profesionisti pentru asemenea servicii. Iata motivul pentru care va recomand cu caldura firma Academia de Traduceri, caci aceasta "vă pune la dispoziție echipa juriștilor din cardul Departamentului Apostilare/ Supralegalizare și vă poate ajuta să obțineți apostila, supralegalizarea și viza pentru orice document sau traducere de la oricare din autoritățile competente și ambasade din București."




"Suntem entuziasmați să contribuim zilnic la succesul clienților noștri, care ne-au devenit prieteni:

SUTE DE MII de contracte semnate, licitații câștigate, parteneriate încheiate, locuri de muncă create, idei puse în practică, studenți admiși la instituții internaționale de prestigiu, destinații turistice vizitate, întâlniri și prezentări reușite, conferințe și evenimente bine organizate.
Creăm valoare și facilităm comunicarea între oameni, indiferent de limba pe care o vorbesc sau compania pe care o reprezintă.
Fiind specializați pe diverse industrii, învățăm zilnic din succesul și domeniul de activitate al clienților noștri.
Oferim soluții pe termen lung, nu prestăm doar servicii.
Suntem o echipă de profesioniști, mai mult decât „un birou de traduceri”."


Apostila acte, traduceri, orice ati avea nevoie, le puteti gasi la Academia de traduceri, unde raportul calitate / pret este unul excelent, calitatea este garantata, iar solicitarile sunt ultra rapid rezolvate. 


"ACADEMIA DE TRADUCERI a fost fondată în 2005 de un singur traducător.

Astăzi este cea mai mare echipă de traducători specializați din România."


"Apostila este certificatul care atestă faptul că actul supus acestei proceduri este un act oficial, autenticitatea semnăturii, calitatea în care a acționat semnatarul procedurii sau, după caz, identitatea sigiliului sau a ștampilei de pe act (vezi Țările/statele pentru care nu este necesară apostila sau supralegalizarea). Procedura apostilării actelor oficiale este specifică doar statelor semnatare ale Convenției de la Haga din 5 octombrie 1961 (vezi Statele/ țările semnatare ale Convenției de la Haga pentru care este nevoie de apostilă), astfel încât, pentru actele oficiale care vor fi folosite în statele care nu au aderat la Convenția Apostilă se va aplica procedura supralegalizării."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu