vineri, 27 mai 2016

Interfoane audio

De ce avem nevoie de interfoane Electra? Pentru ca in anul 2016 este aproape de neconceput ca un bloc, o vila, o casa, sa nu aiba interfon, pentru ca aceste interfoane audio sunt cele mai bune de pe piata, pentru ca un interfon reprezinta primul pas catre siguranta deplina pe care fiecare dintre noi o doreste si o cauta. Este adevarat, unii opteaza pentru interfoane audio, altii vor mai mult de atat si aleg video interfoane. La noi la bloc, de exemplu, sunt cateva familii care ar dori sa aleaga interfoane electra care sa dispuna si de sistem video, astfel incat sa putem vedea cine ne sunt vizitatorii fara sa fim nevoiti sa intrebam, insa multe alte familii considera ca ar fi o investitie pe care nu si-o permit. Este adevarat, cu totii muncim din greu pentru banii pe care ii castigam, insa ar trebui sa intelegem ca uneori o asemenea investitie ne poate scuti de multe alte neplaceri viitoare, ca aceste interfoane audio sau video pot tine la distanta hotii, persoanele dubioase, pe cei care vor sa se adaposteasca in scarile de bloc pentru a fuma, a bea sau a se droga, pe cei care impanzesc scara blocului de tot felul de pliante, pe cei care vin cu diverse oferte "de nerefuzat". 


Un interfon este un lucru absolut necesar, cred eu. Dar la noi in bloc nu toti sunt de aceeasi parere. V-am spus oare ca femeia care ne face curatenie pe scara primeste, in anul de gratie 2016, numai 59 de lei pe luna? Ca nu suntem capabili sa punem fiecare inca 1 leu pentru a-i oferi o plata cat de cat decenta pentru serviciile depuse? Ce pretentii sa mai avem la interfoane sofisticate, daca lor li se pare mult si un leu cand trebuie scos din buzunar. Sotul meu si inca un vecin insista pe ideea ca noi, cei care intelegem care este necesitatea de a avea interfoane electra bune sa punem mana de la mana si sa le comandam. Dar pe mine ma enerveaza ideea de a cumpara din banii mei ceva ce vor folosi toti cei care astazi ridica nepasatori din umeri. Sper sa ii putem convinge ca e vorba despre o investitie pe termen lung, care se va concretiza prin chiar faptul ca vom fi mereu in siguranta in propriile case. 


"Pentru ca ne dorim sa oferim o gama cat mai variata de produse, astfel incat oamenii sa gaseasca aici tot ce au nevoie, punem la dispozitia clientilor interfoane ieftine si videointerfoane Electra, la preturi foarte accesibile, de tipul “blocuri sistem digital duplex si semiduplex”, “vile sistem digital duplex”, precum si dispozitive de control acces, automate pentru iluminat si amortizoare hidraulice.
Cu scopul de a satisface preferintele clientilor in ceea ce priveste calitatea serviciilor si a produselor oferite, avem propria echipa de montaj si instalare a echipamentelor si asiguram interventie in perioada de garantie si post-garantie."


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu