miercuri, 2 decembrie 2015

Floare albastra, floare alba

Soarta le adusese impreuna, in acel catun uitat de lume, unde primavara era mai verde, vara mai calduroasa, iar toamna... Inca nu stiau cum este toamna. Erau tinere si fara griji. Legenda spune ca aceste flori, desi atat de diferite intre ele, devenisera in scurt timp bune prietene si ca intotdeauna faceau aceleasi lucruri. Daca floarea alba se inclina spre stanga, batuta de vant, floarea albastra tot spre stanga isi apleca petalele fragile. Daca floarea albastra prindea o picatura de roua, o impartea cu prietena ei. La fel proceda si floarea alba.




Se formase intre ele o legatura dincolo de cuvinte. Floare albastra, floare alba, cum de puteti trai atat de senine una langa cealalta? intrebau trecatorii, uimiti. Nu sunteti geloase una pe alta? Nu va intrebati in gand, asa cum fac femeile, care dintre voi este mai frumoasa? Nu scoateti pe furis spinii, sa va intepati rivala? Nu o barfiti atunci cand isi pleaca petalele pentru a dormi? Nu incercati sa ii murdariti culorile pure? se minunau cei ce le vedeau impreuna, parca rezemate una de alta. Ele zambeau spre oameni si spre soare, fericite. Nu, florile nu fac asa ceva. Florile isi impart bobitele de roua, isi sprijina tulpinitele fragile, se strang in brate cand bate vantul. 

Floare albastra, floare alba, cum am putea noi, oamenii, sa invatam de la voi despre aceasta legendara prietenie? Cum am putea deveni la fel de buni si de iubitori? 
Nici florile albastre, nici florile albe nu au raspuns inca... Cand o vor face, toti cititorii Legendelor florilor vor afla. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu